Uncategorized

CC+ Coping through Catharsis

Timp de un an, am crescut împreună. Am vorbit, am ascultat, am creat, ne-am vulnerabilizat și ne-am susținut reciproc. Proiectul CC+ Coping through Catharsis, derulat între 1 iunie 2024 și 31 mai 2025 sub egida Corpul European de Solidaritate (ref. 2024-1-RO01-ESC30-SOL-000233740), s-a încheiat oficial.

 Dar în sufletele noastre și în comunitatea care a prins contur, el abia a început.

Totul a pornit de la o realitate ignorată prea mult timp: sănătatea mintală a tinerilor e fragilă, iar suportul aproape inexistent. În acest context, am decis să oferim ceva diferit: nu soluții reci și standardizate, ci ateliere vii, autentice, create împreună cu și pentru tineri.

Atelierele – locul unde emoțiile au prins glas

Am desfășurat săptămânal ateliere directe în două școli partenere, unde am fost primiți cu deschidere și curiozitate:

📍 La Școala Gimnazială nr. 1 din Pantelimon, am lucrat pe parcursul întregului an cu 26 de elevi din clasa a VII-a. Împreună am explorat teme precum gestionarea emoțiilor, identitatea personală, empatia și relaționarea prin metode creative – artă, povești personale, jocuri de rol și mindfulness.

La finalul sesiunilor, elevii ne-au spus că s-au simțit pentru prima dată cu adevărat ascultați, că am fost primii adulți care au avut răbdare cu ei, care le-au permis să se exprime fără teamă sau judecată. Mulți dintre ei ne-au spus că își doresc să ne mai întâlnim, că nu vor ca această colaborare să se încheie și că pentru ei, aceste ateliere au fost „altfel” – mai vii, mai sincere, mai aproape de suflet.

📍 La Colegiul Tehnic „Anghel Saligny” din București, am desfășurat sesiuni constante cu aproape 30 de elevi din clasa a X-a.

Adolescenți aflați la început de drum au avut ocazia să vorbească despre stres, anxietate, nevoia de apartenență și presiunea viitorului, toate într-un cadru sigur, unde vocea lor a contat cu adevărat.

Fiecare întâlnire a fost un pas spre încredere. Un exercițiu de sinceritate. O pauză de respiro din ritmul haotic al școlii și al vieții.

Dincolo de orele de clasă – cum a crescut CC+

Am completat activitățile din școli cu:

  • Workshop-uri tematice pe sănătate mintală, digitalizare, ecologie și creativitate
  • Ateliere de teatru forum, dezbateri
  • Crearea unei reviste literar-informative, cu zeci de colaboratori
  • Evenimentul final, care a adus împreună elevi, profesori, voluntari, părinți și specialiști – 50 de participanți

Poți consulta activitatea și pe site-ul proiectului:  https://ccatharsis.eu/index.html

Ce luăm cu noi

 

Luăm amintirile unor zâmbete sincere, ale unor povești greu de spus, dar ușor de înțeles. Luăm momentele în care copiii au spus pentru prima dată „mă simt auzit”, „mă simt mai bine”, „pot să vorbesc despre asta”. Și luăm cu noi convingerea că schimbarea începe acolo unde apar dialogul, empatia și curajul de a ne arăta așa cum suntem.

Mulțumim fiecărui tânăr care ne-a permis să-i fim alături, fiecărui cadru didactic care a crezut în proiect și fiecărui voluntar care a pus suflet. Proiectul se încheie, dar ceea ce am construit împreună merge mai departe.